găun, ~ă [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~ă sf / Pl: ~i, ~e / E: lat cavo, -onis] 1 sn (Înv) Parte scorburoasă, goală sau seacă a unui obiect. 2 (Înv; îe) A auzi ~ A suna a gol. 3 sf (Buc; îf ~ă) Gaură mică în pământ, cât o jumătate de cuib de pasăre. 4 sm (Ent; reg) Gărgăun. 5 sm (Ent; Trs) Bărzăun.

1) găún m. (lat. *cavo, -ónis, d. cavare, a scobi. V. gaură). Trans. vest. Gărgăun (vespa crabro).

2) găún n., pl. e (lat. *cavo, -ónis, d. cavus, cav. scobit. V. gaură. Dos. Cavitate, scorbură.

găună sf vz găun

GĂUN s. v. bărzăun, gărgăun.

găun s. v. BĂRZĂUN. GĂRGĂUN.

găun, găune, s.n. (înv.) 1. scorbură; bortă mică. 2. gărgăun, bărzăun.

găun, găuni, s.m. – 1. (înv.) Scorbură. 2. (reg.; zool.) Gărgăun, bărgăun. – Lat. *cavo, -onis (Scriban, MDA).