2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GĂGĂÚZĂ f. mai ales art. Limba găgăuzilor. /<turc. gagauz

GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

găgăuz, ~ă [At: JAHRESBER IX, 150 / Pl: ~i, ~e / E: tc gagavuz] 1 smf Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină care locuiește în Dobrogea, în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2 a Care aparține găgăuzilor (1). 3 a Specific găgăuzilor (1).

GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.

GĂGĂÚZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f. Persoană care aparține unei populații din Dobrogea, provenită din Asia Mică și vorbind limba turcă sau greacă.

GĂGĂÚZ2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de origine turcică, dar de religie creștină, ce locuiește în unele localități sudice ale Basarabiei și în Dobrogea. /<turc. gagauz

GĂGĂÚZ1 ~ă (~i, ~e) Care aparține populației de origine turcică, dar de religie creștină, ce locuiește în unele localități sudice ale Basarabiei și în Dobrogea. /<turc. gagauz


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

găgăúz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăúzi; adj. f., s. f. găgăúză, pl. găgăúze

găgăúz (etnic) s. m., adj. m., pl. găgăúzi; f. sg. găgăúză, g.-d. art. găgăúzei, pl. găgăúze


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

GĂGĂÚZĂ s. f. (cf. tc. gagavuz): limbă din ramura vest-hunică, grupa oguz, subgrupul oguzo-bulgar, foarte puțin studiată, vorbită de găgăuzi, populație care locuiește în sud-vestul Ukrainei, în sudul Republicii Moldova (în Bugeac), în România (în Dobrogea) și în nord-estul Bulgariei. Cunoaște unele diferențieri dialectale (în lexic). A suferit influența limbilor slave (ucraineană și bulgară), a limbii române și a limbii grecești. Studii despre limba g. a realizat cercetătorul român Vladimir Drimba.

Intrare: găgăuză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găgău
  • găgăuza
plural
  • găgăuze
  • găgăuzele
genitiv-dativ singular
  • găgăuze
  • găgăuzei
plural
  • găgăuze
  • găgăuzelor
vocativ singular
  • găgău
  • găgăuzo
plural
  • găgăuzelor
Intrare: găgăuz (adj.)
găgăuz1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • găgăuz
  • găgăuzul
  • găgăuzu‑
  • găgău
  • găgăuza
plural
  • găgăuzi
  • găgăuzii
  • găgăuze
  • găgăuzele
genitiv-dativ singular
  • găgăuz
  • găgăuzului
  • găgăuze
  • găgăuzei
plural
  • găgăuzi
  • găgăuzilor
  • găgăuze
  • găgăuzelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

găgăuz (adj.)

etimologie:

găgăuz, -ă (pers.) găgăuză

  • 1. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: