gînjăŭ n., pl. ăĭe (d. gînj). Lemnu în care se învîrtește fusu moriĭ saŭ bucata de lemn orĭ de metal care e la capătu uneĭ manivele și care se învîrtește în prejuru eĭ ca să nu roadă mîna celuĭ care învîrtește.

gânjău (gânjei), gânjaie (gânjeie), s.m. (reg.) 1. lemn sau placă metalică în care se învârtește fusul morii; pârpăriță. 2. coada caierului.