gânguri [At: CREANGĂ, A. 35 / V: ~ra, gongăi, gongăni, gongoni, gonguri, gungăni, gunguni, gungura, gun~ / Pzi: ~resc / E: fo] 1-2 vti (D. copiii mici) A scoate sunete disparate, nearticulate în vorbire. 3 vi (D. porumbei și turturele) A scoate sunetele caracteristice speciei.

A GÂNGURI ~esc intranz. 1) (despre copii mici) A încerca să vorbească, scoțând sunete puțin articulate. 2) (despre porumbei și turturele) A scoate sunete prelungi și repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.

gângurì v. 1. a gângăvì, de copiii cei mici: mă alintam la sânu-i gângurind CR.; fig. cartea unde odată am gângurit CR.; 2. a curge încet: apa gângurește. [Onomatopee]. V. gungurì.

GUNGUNI vb. IV v. gânguri.

GUNGURI vb. IV v. gânguri.

gangura v vz gânguri

gângura v vz gânguri

gongăi vi vz gânguri

gongăni vi vz gânguri

gongoni v vz gânguri

gonguri v vz gânguri

gungăni¹ v vz gânguri

gunguni¹ v vz gânguri

gungura¹ v vz gânguri

gunguri¹ v vz gânguri

GUNGUNI vb. IV. v. gânguri.

GUNGURI vb. IV. v. gânguri.

GĂNGURI vb. IV v. gînguri.

GÎNGURI, gînguresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre copiii mici care încearcă să vorbească) A scoate sunete abia articulate. Un băiețel de doi ani se juca gîngurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. REBREANU, R. II 65. Pe urmă vin copiii... și cîtă mulțumire, cît farmec să auzi gîngurind în jurul tău. PĂUN-PINCIO, P. 95. ◊ (Prin metonimie) Cînd îți gîngurește glasul Vorbe să frămînte, Harfă nu-i, nici glas de înger Mai frumos să cînte. COȘBUC, P. II 270. ◊ Fig. Pîrîul Vodislavei, copil nepăsător, gîngurea povestea lui de munte. GALACTION, O. I 287. 2. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice. Gînguri un porumbel sălbatic de pe o creangă. GALACTION, O. I 253. – Variante: gănguri (CREANGĂ, A. 35), gonguri (ISPIRESCU, la TDRG), gunguni (ODOBESCU, S, III 35), gunguri vb. IV, gungura (La TDRG) vb. I.

GONGURI vb. IV v. gînguri.

GUNGUNI vb. IV v. gînguri.

GUNGURA vb. I v. gînguri.

GUNGURI vb. IV v. gînguri.

gongănì v. 1. a găngăni; 2. a gunguri. [Onomatopee].

gungurì v. se zice de vocea pruncului când începe a îngăna vorbe, cum și de porumbei. [Onomatopee: gu gu].

gîngurésc, V. gunguresc.

gîngurésc și -réz, V. gunguresc.

gungunésc și gungurésc v. intr. (imit. înrudit cu gînganie și a gîgîi). Se zice despre vocea copiilor în ainte de a putea vorbi și despre vocea porumbilor și turturelelor. – Și gînguresc, gîngurez și uguĭesc.

gânguri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gânguresc, 3 sg. gângurește, imperf. 1 gânguream; conj. prez. 1 sg. să gânguresc, 3 să gângurească

gânguri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gânguresc, imperf. 3 sg. gângurea; conj. prez. 3 să gângurească

gânguri vb., ind. prez. 3 pl. gânguresc, imperf. 3 sg. gângurea; conj. prez. 3 sg. și pl. gângurească

GÂNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlâcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

GONGONI vb. v. grunguni, gurlui.

GÎNGURI vb. 1. (prin Munt.) a șopeltivi, (prin Olt.) a știorlîcăi. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)

gongoni vb. v. GRUNGUNI. GURLUI.