GÂNDIRISM s. n. Curent filosofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decen. ale sec. XX. – Gândirea (n. pr.) + suf. -ism.

gândirism sn [At: DEX / E: Gândirea + -ism] Curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, din jurul revistei „Gândirea”, în primele decenii ale sec. XX.

GÂNDIRISM s. n. Curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale sec. XX. – „Gândirea” (n. pr.) + suf. -ism.

GÂNDIRISM s.n. Curent ideologic din Romînia care propovăduia misticismul ortodox, tradiționalismul retrograd, naționalismul și unitatea națională deasupra claselor sociale, sub egida bisericii. [< „Gîndirea” + -ism].

GÂNDIRISM s. n. curent ideologic și politic din România, format în jurul revistei „Gândirea”, care propovăduia misticismul ortodox, tradiționalismul, naționalismul și unitatea națională deasupra claselor sociale, sub egida bisericii. (< „Gândirea” + -ism)

gândirism s. n.

gândirism s. n.

gândirism s. n.

Gîndirism (de la numele revistei Gîndirea)

gândirism s. n. Curent ideologic format în jurul revistei „Gândirea” și închegat în deceniul 4 al sec. 20, al cărui doctrinar principal a fost Nichifor Crainic. A promovat tradiționalismul creștin, naționalismul (etnicismul) și ideea unității naționale sub egida Bisericii ortodoxe, precum și o estetică teologală, în care arta era concepută ca un mijloc de exprimare a aspirațiilor omului către dumnezeire („nostalgia paradisului”). – Din gândire + suf. -ism.

GÂNDIRÍSM (< Gândirea) s. n. Curent filozofic în România, de orientare existențialist-ortodoxă, cristalizat în jurul revistei „Gândirea”, în primele decenii ale sec. 20. Având ca trăsătură generală, autohtonismul, g. a cunoscut o orientare religioasă (prin N. Crainic, D. Stăniloaie ș.a.) și una metafizică (ilustrată îndeosebi prin L. Blaga). G. s-a afirmat după primul război mondial ca reacție la degradarea morală și la politicianismul care amenințau noul edificiu politic și spiritual al României Mari. A fost conceput ca mișcare de reafirmare a spiritului ortodox în cultura română, direcție impusă de N. Crainic (pe urmele lui O. Spengler, N. Berdeaev), respingând „nihilismul europenizat” și „occidentalizarea”. Considerând că ortodoxia este trăsătura specifică, definitorie a etosului românesc și că sinteza dintre ortodoxie și românism este singura care poate scoate România din criza morală și poate apăra ființa și identitatea etnică a românilor, g. și-a propus să formeze o punte între idealurile naționale pașoptiste și orientarea tradițională, între autohtonism (etnicism) și ortodoxie. A pus bazele unei sociologii „etnocratice”, în cadrul căreia arta este un mijloc de exprimare a aspirațiilor omului către dumnezeire („nostalgia Paradisului”). Pe plan politic, g. formulează programul „statului etnocratic”, opunând democrației „corporatismul etnocratic”. Curent neomogen, cu disidențe de răsunet (L. Blaga), g. a determinat manifestări reducționiste, dar și realizări de excepție în cunoașterea și afirmarea tradiției spirituale și a creativității românești.