FĂURI, făuresc, vb. IV. Tranz. 1. A crea, a înfăptui, a construi, a face. Fiecare tonă de metal sau de grîne, fiecare promoție de ingineri sau de învățători, fiecare curs de alfabetizare sau de universitate, fiecare zi a patriei noastre arată că masele făuresc istoria. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 3/2. Poezia toamnei îmi fură sufletul și, ca să scap de urîtul pocit și hursuz, mă pun să făuresc versuri. PĂUN-PINCIO, P. 129. ◊ Refl. pas. Statul democrat-popular s-a făurit și s-a consolidat în focul unor înverșunate lupte de clasă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2614. 2. (Învechit; cu privire la un metal sau un obiect de metal) A lucra (prin forjare cu ciocanul); p. ext. a fabrica. (Poetic) Un suflet tînăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer – Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de fier. CERNA, P. 34. N-aș vrea să pun mîna... la făurit de lanțuri. ALECSANDRI, T. 1535 ◊ (Absol., rar, cu privire la orice obiect) Pietrarii lui Manole... ciopîrteau și făureau gros din ciocan. ODOBESCU, S. II 513.