FĂPTUITOR, -OARE, făptuitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a săvîrșit o faptă (rea); (urmat de o determinare în genitiv) autor. V. făptaș. Va scoate din ascunzătoare pe nelegiuitul făptuitor. GALACTION, O. I 256. Împărăteasa... strică înaltul sfat și înființă sfatul de cabinet alcătuit mai ales din acei ce fuseseră făptuitorii acestei prefaceri. NEGRUZZI, S. II 146. – Pronunțat: -tu-i-.