FĂCUT¹ s. n. Acțiunea de a face și rezultatul ei. 1. Săvîrșire, îndeplinire, facere (1). Arendașul își cumpărase trăgători și-și tocmise argați cu luna pentru făcutul sămănăturilor de primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 226. 2. (Cu privire la mîncări) Pregătire, preparare, gătit. Nașa avea... priceperea ei în făcutul plăcintelor cu brînză. PAS, Z. I 175. 3. Confecționare. Croitorul acesta îmi cere prea mult pentru făcutul hainelor. 4. (In superstiții) Fermecare, farmec, făcătură, fapt. Să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stîrpiciunii lor. ISPIRESCU, L. 160. ◊ Expr. Parcă-i un făcut = parcă-i lucru vrăjit. Ori de cîte ori viu pînă la d-ta, cazi: parcă-i un făcut. DELAVRANCEA, S. 150. 5. Destin, soartă. E un trist făcut ca pe pămînt destinele plămădite din prea multă poezie să fie fragile ca vasele de Sèvres. GALACTION, O. I 111.