FÎRTAT, fîrtați, s. m. 1. Prieten nedespărțit pînă la moarte, legat prin jurămînt; frate de cruce. Cînd știi haiduci în codru Te prinzi cu ei fîrtat. COȘBUC, P. I 217. Căciula fîrtatului Pe marginea satului (Soarele). GOROVEI, C. 350. 2. Tovarăș, ortac. Fîrtatul acesta al nostru trebuia să se facă popă. SADOVEANU, O. VII 24. ◊ (Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia ține să-i arate prietenie) Ajungînd căruțele, oamenii miresei întrebară pe văcari...: Ale cui sînt cirezile astea, fîrtaților? ISPIRESCU, L. 293. Sîntem gemeni, măi fîrtate, Din părinți într-o dreptate, Ca doi ochi la semănare, Ca doi brazi la înălțare. BOLLIAC, O. 208. – Variantă: fărtat (SBIERA, P. 262, NEGRUZZI, S. I 154, ALECSANDRI, P. P. 73) s. m.