fuĭór n., pl. oáre (lat. *funiolus = funiculus, dim. d. funis, funie: mrom. și megl. fuĭor și fulĭor). Mănunchĭ de cînepă saŭ de in. Tort¹ cît încape pe fus. O barbă ca fuĭoru, o barbă mare. Ca fuioru popiĭ (ca fuioru care se obișnuĭa a se da, pe lîngă altele, popiĭ cînd umbla cu „ajunu” orĭ cu „Ĭordanu”), pe deasupra, fără folos: banĭ dațĭ ca fuĭoru popiĭ! Adv. Ca un fuĭor zbîrlit: calu o rupe de fugă cu coada fuĭor (NPl. Ceaur, 20).