FURDUI n. cuman, după Raszony (AECO I) (com. G. Ivănescu); cf. și srb. furdá < tc. hurdá. 1. Furd și -ui (Drăg 481) care le derivă din Turda; Furdui (Sd XI 278; Moț; Ștef); 2. – m. log., 1469-1493 (Ț-Rom 237; 13 – 15 B 149); -ul (17 B I 433); -escul, Șt. (13-15 B 229); – ești s.