FULGURAȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile depărtate ale atmosferei. 2. (Med.; în expr.) Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scîntei electrice de înaltă frecvență. Plaga se vindecă după două ședințe de fulgurație electrică. Variantă: fulgurațiune (pronunțat -ți-u-) (EMINESCU, N. 106) s. f.