8 definiții pentru fulgurant


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis.

FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis.

fulgurant, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 540 / Pl: ~nți, ~e / E: fr fulgurant, lat fulgurans, -ntis] 1 Înconjurat de fulgere (1). 2 (Adesea fig) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată.

FULGURÁNT, -Ă, fulguranți -te, adj. Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. Atîta i-a fost clipa, traiectorie fulgurantă, care va dura în veșnicie după ce steaua s-a stins. SADOVEANU, E. 83. Tot felul de vîrtejuri luminoase... de bășici fulgurante, de văpăi multicolore. ODOBESCU, S. II 540.

FULGURÁNT, -Ă adj. (Franțuzism) Înconjurat de fulgere. ♦ Care răspândește o lumină vie și de scurtă durată. [< fr. fulgurant, cf. lat. fulgur – fulger].

FULGURÁNT, -Ă adj. 1. înconjurat de fulgere. ◊ care răspândește o lumină vie și de scurtă durată. 2. care se produce foarte rapid; fulgerător, prompt. 3. (fig.) care impresionează puternic spiritul, imaginația; scânteietor, pătrunzător. (< fr. fulgurant, lat. fulgurans)

FULGURÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care fulgeră; care produce fulgere. 2) Care produce o lumină orbitoare asemănătoare fulgerului. /<fr. fulgurant, lat. fulgurans, ~ntis


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. fulgurántă, pl. fulguránte

fulguránt adj. m., pl. fulguránți; f. sg. fulgurántă, pl. fulguránte

Intrare: fulgurant
fulgurant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fulgurant
  • fulgurantul
  • fulgurantu‑
  • fulgurantă
  • fulguranta
plural
  • fulguranți
  • fulguranții
  • fulgurante
  • fulgurantele
genitiv-dativ singular
  • fulgurant
  • fulgurantului
  • fulgurante
  • fulgurantei
plural
  • fulguranți
  • fulguranților
  • fulgurante
  • fulgurantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fulgurant

  • 1. Înconjurat de fulgere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. adesea figurat Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 2 exemple
      exemple
      • Atîta i-a fost clipa, traiectorie fulgurantă, care va dura în veșnicie după ce steaua s-a stins. SADOVEANU, E. 83.
        surse: DLRLC
      • Tot felul de vîrtejuri luminoase... de bășici fulgurante, de văpăi multicolore. ODOBESCU, S. II 540.
        surse: DLRLC
  • 2. Care se produce foarte rapid.
    surse: MDN '00 sinonime: fulgerător prompt
  • 3. figurat Care impresionează puternic spiritul, imaginația.
    surse: MDN '00 sinonime: pătrunzător scânteietor

etimologie: