FULGERĂTOR, -OARE, fulgerători, -oare, adj. 1. Repede (ca fulgerul), rapid. Îndată ce apărea pe ulițele satului, vestea se întindea fulgerătoare. SAHIA, N. 65. Căprioara își azvîrle picioarele în fugă fulgerătoare. GÎRLEANU, L. 25. ◊ (Adverbial) El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare. EMINESCU, O. I 168. 2. Fig. Pătrunzător. Îi aruncă o căutătură fulgerătoare. NEGRUZZI, S. I 322.