FULGER, fulgere, s. n. 1. Descărcare electrică luminoasă în linie frîntă, care se produce într-un nor, între doi nori sau între un nor și pămînt, însoțită adesea de zgomot; traiectul luminos al descărcării. Un fulger ca o sîrmă de foc tresări în urmă, pe zarea asfințitului. SADOVEANU, O. III 75. Cerul se acoperise și o scăpărare vie de fulger, ca dintr-un amnar uriaș, lumină. ANGHEL-IOSIF, C. L. 48. Fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare. CONACHI, P. 101. ◊ Fig. (Cu aluzie la lumina produsă de fulger) Topoarele și hîrlețele dădeau fulgere în lumina soarelui. CAMILAR, TEM. 233. Un fulger viu străbate privirea sa cea sumbră. MACEDONSKI, O. I 258. [Brîul] de aur pe tot locul, Un fulger pe-al ei trup încins. El noaptea da lumini ca focul. COȘBUC, P. I 122. Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148. (Cu aluzie la iuțeala fulgerului) Reînviai, într-un fulger de amintire, pe Dionis cel de acum treizeci și cinci de ani. GALACTION, O. I 91. (Adverbial) Gîndul fulgeră cu zborul, Dar mai fulger zboară dorul. COȘBUC, P. I 132. (Cu aluzie la efectele violente ale fulgerului) Oamenii în munți Purtau fulgere sub frunți. BOUREANU, S. P. 4. Prin ochii lui Crăiniceanu trecu un fulger de mînie. SADOVEANU, O. I 303. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = iute, scurt, subit, repede. Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i. EMINESCU, O. I 82. Dracii s-au imprăștiet, iute ca fulgerul, în toate părțile. CREANGĂ, P. 144. ◊ (Adjectival, în expr.) Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment recent și important. Telegramă fulger = telegramă transmisă mai repede decît telegramele obișnuite (în schimbul unei suprataxe). 2. Fig. Armă (care scînteiază și lovește). Pe vodă-l zărește călare trecînd Prin șiruri, cu fulgeru-n mînă. COȘBUC, P. I 205.