1) fúlger n., pl. e (lat. fŭlgur, fúlguris și -ĕris, flacără; it. fólgore, pv. folzer, fr. foudre. V. fulminant, flacără, flagrant): Descărcarea electrică luminoasă și detunătoare între doĭ norĭ saŭ între un nor și pămînt (V. tunet). Fig. Expresiune de mare furie: fulgere îĭ ĭeșeaŭ din ochĭ. Urgie cerească saŭ omenească: fulgerele papeĭ (excomunicarea). Eveniment dezastros și neașteptat: un fulger chear din senin. Om foarte ĭute, maĭ ales în războĭ: Baĭazet I era supranumit „Fulgeru”. Tren, vapor foarte răpede: un tren fulger. Ideĭe foarte răpede: un fulger mĭ-a trecut pin gînd. Ca fulgeru saŭ ca un fulger, foarte răpede: ca fulgeru s’a răpezit.