FULG, fulgi, s. m. 1. Pană subțire, moale și mătăsoasă, care crește pe burta păsărilor și printre penele mai mari. Ca p-un fulg, o iei în brațe. BIBICESCU, P. P. 364. E ca pleava de ușoară Și ca fulgul ce-n vînt zboară. TEODORESCU, P. P. 302. Fulg de pasăre măiastră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170. ◊ Expr. A bate (rar a lovi) pe cineva de-i merg (sau să-i meargă) fulgii = a bate rău, a bate măr, v. merge. Ca fulgul pe apă = în voia întîmplării. 2. Conglomerat de cristale mici de apă de culoare albă, care se formează iarna în atmosferă și cade pe pămînt, alcătuind zăpada. Fulgi mari ca penele cad pe aleea răscolită: parcă se rup perne cu puf, dincolo de trîmba norilor grei. CĂLUGĂRU, O. P. 460. Primii fulgi au căzut către seară. SAHIA, N. 91. Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi. ALECSANDRI, P. A.112. Fețișoara lui, Spuma laptelui... Neajunsă de soare, De fulg de ninsoare. TEODORESCU, P. P. 92. ◊ Fig. (Cu aluzie la culoarea, gingășia sau fragilitatea lucrului) Vîntul nu mai clătina frunza pădurilor și nici un fulg de nor nu mai îndrăznea să brăzdeze cu umbra-i subțire înălțimile aprinse ale împărăției focului. HOGAȘ, M. N. 173. Cireșii ningeau căzătorii lor fulgi. COȘBUC, P. II 204. Fluturașul argintiu Înălbește în albastru, ca un fulg de fericire. BELDICEANU, P. 58. 3. (În expr.) Fulgi de ovăz = firișoare subțiri de ovăz decorticat și tăiat fin, folosite în alimentație.