Definiția cu ID-ul 901590:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
FUIOR, fuioare, s. n. Mănunchi de cînepă, de in, mai rar de lînă (v. caier) sau de borangic, melitat și pieptănat, gata de tors. Degetele ei... torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lînă ca argintul. EMINESCU, N. 8. Să-mi aduci cu pliscul tău Cinci fuioare de mătasă De la mama, de acasă. ALECSANDRI, P. P. 142. Doi saci plini, unul cu fuioare de cînepă și altul cu fuioare de in. RETEGANUL, P. I 53. ◊ Fig. Apa, lovită de muchile stîncilor, se sfarmă în bulgări sclipitori; din clocotul undelor pripite, fuioare de argint se desfac în bătaia lunii. VLAHUȚĂ, O. A. II 136. ◊ Expr. (Popular) A-și lua ale trei fuioare = a-și lua catrafusele, v. catrafus. Fata mea, să-ți iei ale trei fuioare și să te duci din casa mea. ISPIRESCU, L. 396. A ține fuior cu cineva = a nu se lăsa intimidat de cineva. Filozoful acela ținea fuior cu boierul și nu se lăsa întru nimică mai pe jos decît dînsul. SBIERA, P. 246. ♦ Pînză de cînepă sau de in. Era gătit în cămașă albă de fuior. CAMILAR, TEM. 322. Fă-mi cămașă de fuior Că mi-i gîndu să mă-nsor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 365.