fucíe f. (turc. fyčy, cĭubăr de cules strugurĭ, butoĭaș, de unde și alb. fuči și sîrb. fúčija, cĭubăr). Vs. Cĭubăr: Icĭ e dealu, icĭ e via. Mă ĭubeam an cu Maria și beam vinu cu fucia (Neam. Rom. Pop. 6, 432). Olt. Trans. sud. (fúcie și fîcie, în Meh. fucíe). Butoĭaș, fedeleș (de la 2-10 litrĭ). Ban. (fúcie). Cĭubăru’n care se scurge rachiu din cazan. – Și fîcíŭ n., pl. e și urĭ (Gorj), fedeleș.