FRUNTARIE, fruntarii, s. f. (Mai ales la pl.; învechit și arhaizant) Frontieră. Dezbateri se încing atît aci cît și în afară din fruntarii. MACEDONSKI, O. IV 119. Bătaia avu loc pe fruntaria celor două țări. CARAGIALE, O. III 139. ◊ Fig. Departe-n șesuri Ziua alungată Lîngă reci fruntarii alergarea-și curmă. TOPÎRCEANU, S. A. 28.