FRONT, fronturi, s. n. 1. Locul unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe cîmpul de luptă, puse sub o comandă unică. Pe front, nici un fel de rană nu produce impresie. CAMIL PETRESCU, U. N. 407. Se apucă să studieze harta frontului cu o atenție înfrigurată. REBREANU, P. S. 109. Căută să vadă încotro sînt comandanții oștirilor, ce năvăliseră în țară pe toate părțile. Frontul era larg. VISSARION, B. 43. ♦ O parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub conducerea unui singur comandant. Frontul de sud. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă instrucții sau comandă. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de «drepți» sau de «pe loc repaus». Nu se vorbește în front. 3. Fig. (Urmat de determinări) Grup de forțe solidare, unite și organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. Trebuie larg popularizată politica externă a țării noastre ca factor activ al frontului democrației și păcii. REZ. HOT. I 171. 4. (În expr.) Front de abataj = locul de muncă unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor.