friptură sf [At: IORGA, S. D. XII, 179 / Pl: ~ri / E: ml *frictura] Fel de mâncare constând din carne friptă pe grătar, în frigare, la tigaie sau la cuptor.

FRIPTURĂ (pl. -turi) sf. 🍽 Carne friptă (în frigare, pe grătar, pe jar, în cuptor, în tigaie, etc.): ~ de vițel, de porc [lat. *frīctura].

FRIPTURĂ, fripturi, s. f. Fel de mîncare care constă din carne friptă (pe grătar sau în frigare) sau gătită (în tigaie, la cuptor etc.). Fiecare rupeam bucățile de friptură cu mîinile. SAHIA, N. 57. Zise vătafului să taie un ied... și să-l facă friptură. NEGRUZZI, S. I 82. I-au venit poftă de o bucățică de friptură. DRĂGHICI, R. 65. Iepurașu-i bun de zeamă, Iepuroaica de friptură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367.

FRIPTURĂ ~i f. 1) Fel de mâncare pregătită din carne friptă (la grătar, în frigare, în cuptor, în tigaie). 2) Loc fript. [G.-D. fripturii] /<lat. frictura

friptură f. carne friptă. [Lat. FRICTURA].

friptúră f., pl. ĭ. Rezultatu frigeriĭ. Carne friptă: friptură de porc.

FRIPTURICĂ sf. 🍽 dim. FRIPTURĂ.

friptură s. f., g.-d. art. fripturii; pl. fripturi

friptură s. f., g.-d. art. fripturii; pl. fripturi

friptură s. f., g.-d. art. fripturii; pl. fripturi