frigare sf [At: BARAC, A. 36/23 / Pl: ~gări / E: frige + -are] 1 Vergea de fier sau de lemn ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului Si: țiglă², (rar) frigătoare (2). 2-3 (Îljv) La ~ Fript în frigare (1) deasupra jăraticului. 4 (Reg) Clește de foc. 5 (Înv) Instrument de tortură. 6 (Lpl) Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată de la bază și acoperită cu peri lungi și aspri, cu flori mari, violete-purpurii, folosită în medicina populară (Gerranium palustre).

frigări [At: PĂSCULESCU, L. P. 136 / Pzi: -resc / E: frigare] (Pop; rar) 1 vt (În descântece) A înțepa cu frigarea (1) pe cineva. 2 vr A-i fi foarte dor de cineva. 3 vr A arde de nerăbdare. 4 vr A fi obsedat de un gând, de o idee.

FRIGARE sf. 1 Țepușă de lemn sau de fier în care se înfinge carnea spre a o frige (🖼 2210): ajunseră de-și frigeau muierile și copiii în frigări și-i mîncau BĂLC. ¶ 2 iron. Sabie: Sombru, sdrîngănind ~a, Iacă domnul căpitan VLAH. ¶ 3 🐦 RAȚĂ-CU-FRIGARE 👉 RAȚĂ [lat. frīgaria].

FRIGĂRUIE sf. 1 dim. FRIGARE ¶ 2 🍽 Bucățele de carne înfipte în frigare și fripte: porunci să-i dea o ~ făcută anume pentru dînsul GN..

FRIGARE, frigări, s. f. Vergea de fier sau de lemn în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jeraticului. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun. NEGRUZZI, S. II 24. ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jeraticului. Și a doua zi, marți... făcînd mama un cuptior zdravăn de alivenci și plăcinte cu poalele-n brîu și părpălind niște pui tineri la frigare... cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 60.

FRIGARE, frigări, s. f. Vergea de fier sau de lemn în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului. ♦ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jăraticului. – Din frig (prez. ind. al lui frige) + suf. -are.

FRIGARE ~ări f. Vergea ascuțită la un capăt în care se înfige carnea pentru a o frige (la grătar). /frig + suf. ~are

frigare f. vergea de fier pe care se frige carnea la foc. [Lat. FRIGARIA].

frigáre f., pl. ărĭ (d. a frige, ca crezare d. a crede). Vergea de fer în care se înfige carnea (maĭ ales păsările) și se frige. Fig. Iron. Sabie. Prăjitoare de cafea (de moda veche: o cutie cilindrică străbătută de o vergea de fer care se învîrtește ca și frigarea de fript carne). V. țiglă.

frigare s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

frigare s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

frigare s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

FRIGARE s. (reg.) țiglă, (prin Munt. și Mold.) sucală, (Ban.) țepușă. (Pui la ~.)

FRIGARE s. (reg.) țiglă, (prin Munt. și Mold.) sucală, (Ban.) țepușă. (Pui la ~.)

frigări vb. IV (pop., înv.) 1. a înțepa cu frigarea pe cineva. 2. (fig. refl.) a arde de dorul cuiva, a se perpeli; a se chinui (de un gând, de o idee).