frenghie sf [At: MARDARIE, L. 91 / V: frănchie, frân~, frean~, (înv) frin~ / Pl: ~ii / E: tc frengi] 1 (Înv) Stofă scumpă de brocart purpuriu. 2 (Pop; gmț; îe; îf fringhie) Cu tichia de frin ~, Cu pene de ciocârlie Se spune despre o persoană mândră de îmbrăcămintea sa.

FRENGHIE, frenghii, s. f. (Și în forma frînghie; învechit) Brocart. Rochie [de] atlaz cu flori de mătase, cu guri de frînghie, cu sponci de argint poleite. La ODOBESCU, S. I 422. Înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii... și cu atlas. BĂLCESCU, O. I 17. Eși, fetiță, La portiță, Că te-așteaptă Talion... Cu tichie De frînghie, Cu peană De ciocîrlie. TEODORESCU, P. P. 192. – Variantă: frînghie s. f.

frenghie f. 1. brocat: roche de belacoasă cu gurile de frenghie OD. 2. Buc. brâu îngust și lung. [Turc. FRENGHÍ, lit. stofă frâncească sau italiană].

frenghíe f. (turc. frengi, brocat, d. frenk, franc, eŭropenesc). Vechĭ. Brocat.

frănchie sf vz frenghie

freanghie sf vz frenghie

fringhie² sf vz frenghie

FRÎNGHIE¹ s. f. v. frenghie.

frânghie f. V. frenghie: cu tichie de frânghie, cu pană de ciocârlie POP.

frenghie (brocart) (înv.) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; (sorturi) pl. frenghii, art. frenghiile (desp. -ghi-i-)

frenghie (brocart) (înv.) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; pl. frenghii, art. frenghiile

frenghie (brocart) s. f., art. frenghia, g.-d. art. frenghiei; pl. frenghii, art. frenghiile

FRENGHIE s. v. brocart.

frenghie s. v. BROCART.

frenghie, frenghii, s.f. (înv.) 1. țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur sau de argint; brocart purpuriu. 2. brâu îngust și lung.