fráte m. (lat. frater, vgr. phratér și phrátor, scr. bhrâthar, engl. brother, germ. bruder, vsl. bratrŭ, bratŭ [V. barat]; it. frá[te], pv. sp. pg. fraire, fr. frère, ncat. frare). Cel născut din acelașĭ tată și aceĭașĭ mamă saŭ numaĭ dintr’unu din doĭ, și atuncĭ e frate vitreg. Cel unit cu altu pin amiciție orĭ interes: toțĭ oameniĭ îs frațĭ. Călugăr care nu e încă preut. Titlu adăugat unor ordine religioase: frațiĭ predicatorĭ. Frațĭ de cruce, amicĭ intimĭ. (În vechime frațiĭ de cruce se făceaŭ după ce-șĭ făceaŭ la mînă, o tăĭetură în formă de cruce, picuraŭ puțin sînge într’un pahar de apă și pe urmă beaŭ). Frate de mînă (Munt. vest). cavaler de onoare la nunțile țărăneștĭ. Prov. Frate, frate, dar brînza pe banĭ, în ce privește frăția, ți-s frate, dar brînza nu țĭ-o daŭ de cît pe banĭ, adică: „în afacerĭ nu există frăție!”.