FRANCMASONERIE s. f. Asociație de elite, non-profit, liber consimțită, universală, secretă, care aderă la o anumită explicație metafizică a lumii, de obicei cu caracter ezoteric și care are o orientare filantropică și activează pentru ameliorarea calității vieții atât pe plan material, cât și moral, ca și pentru progresul individual și social; masonerie. – Din fr. franc-maçonnerie.

francmasonerie sf [At: DA / Pl: ~'ii / E: fr franc-maçonnerie] Asociație secretă răspândită în diferite țări, ai cărei membri, organizați în loji, sunt adepții principiului fraternității și se recunosc între ei prin semne și embleme Si: masonerie, (iuz) francmasonie.

FRANCMASONERIE s. f. Asociație secretă răspândită în diverse țări, ai cărei membri, organizați în loji, sunt adepții principiului fraternității și se recunosc între ei prin semne și embleme; masonerie. – Din fr. franc-maçonnerie.

FRANCMASONERIE s. f. Asociație internațională secretă cu principii politice reacționare și cu ritualuri oculte, ai cărei membri, organizați în grupe, au datoria de a se susține reciproc; masonerie.

FRANCMASONERIE s.f. Asociație internațională cu principii politice proprii și cu ritualuri oculte; masonerie. [Gen. -iei. / < fr. franc-maçonnerie].

FRANCMASONERIE s. f. asociație internațională secretă de persoane unite printr-un ideal de fraternitate și solidaritate și care practică unele ritualuri oculte, implicată în mișcări de schimbare a regimurilor politice din multe țări; masonerie. (< fr. franc-maçonnerie)

FRANCMASONERIE f. Curent religios și filozofic care se caracterizează prin ritualuri mistice și prin îmbinarea lor cu principiile etico-morale și politice. [G.-D. francmasoneriei] /<fr. franc-maçonnerie

francmasonerie f. asociațiune filantropică ai cării membri se recunosc după anumite semne și cari promit a păzi inviolabil secretele ordinului.

*francmasoneríe f. (fr. franc-maçonnerie). O societate secretă condusă de Jidanĭ, răspîndită în toată lumea și aĭ căreĭ membri se recunosc după niște anumite semne. Francmasoniĭ se consideră frațĭ între eĭ și trebuĭe să se ajute orĭ-unde, independent de națiunea orĭ clasa socială din care ar fi unu orĭ altu. Nu te admite în ordin de cît după niște anumite ceremonii inițiatoare, în urma cărora trebuĭe să jurĭ că nu veĭ divulga secretele societățiĭ. La început, în sec. VIII, era o societate de arhitecțĭ, de la care azĭ nu se maĭ păstrează decît numele și instrumentele de construcțiune, luate ca simbol. Secțiunile societățiĭ lor se numesc lojĭ: loja masonică din Galațĭ. (Pentru maĭ multe amănunte, vezĭ cartea La Franc-maçonnerie, Secte juive née du Talmud, scrisă de I. Bertrand, Paris, 1908, librăria Bloud, rue Madame, 4, și care rezumă francmasoneria la următoarele cuvinte: Moarte bisericiĭ și civilizațiuniĭ moderne în folosul havreĭ).

francmasonerie (desp. franc-ma-) s. f., art. francmasoneria, g.-d. francmasonerii, art. francmasoneriei

francmasonerie (franc-ma-) s. f., art. francmasoneria, g.-d. francmasonerii, art. francmasoneriei

francmasonerie s. f. (sil. mf. franc-) → masonerie

FRANCMASONERIE s. masonerie.

FRANCMASONERIE s. masonerie.

francmasoneríe s. f. (În trecut) Asociație secretă cu scopuri etice-religioase, politice și filantropice, care a îmbinat, la origine tradițiile de solidaritate ale corporațiilor medievale cu diverse tradiții oculte; (azi) organizații (loji) cu principii și tradiții oculte, având ca embleme diverse unelte de zidărie. – Din fr. franc-maçon-nerie.

FRANCMASONERIA (ORDINUL MASONILOR), asociație (fraternitate) de elite, non-profit, liber consimțită, universală (fără bariere naționale, rasiale sau confesionale), secretă (sau mai degrabă „discretă”), care aderă la o anumită explicație metafizică a lumii, de obicei cu caracter esoteric; are o orientare filantropică și activează pentru ameliorarea calității vieții atât pe plan material cât și moral al oamenilor, ca și pentru progresul individual și social. Începuturi legendare obscure sunt plasate în Antichitate. F. modernă apare în sec. 18, răspândindu-se în Europa și S.U.A., diversificându-se în peste 50 de rituri. În România a fost introdusă în epoca fanariotă (prin 1733) de A.M. del Chiaro (fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu). Între 1740 și 1750, se constituie primele loji la Iași și București. După 1750, apar primele loji în Transilvania. Prima grupare masonică mai importantă din România a fost Societatea Filarmonică (1833). În sec. 20, f. a primit cele mai drastice lovituri, cea mai importantă fiind interzicerea ei în Germania (1933). În România, la 24 febr. 1937, Marea Lojă Națională (condusă de J. Pangal) s-a autodizolvat sub presiunea regelui Carol II. În 1944, f. română reîncepe să activeze legal. În iun. 1948, autoritățile comuniste ordonă închiderea lojilor masonice din țară, după care (începând din 1950) urmează condamnările capilor masoneriei. F. română reîncepe să activeze în țară din 1990. În momentul de față, în România există o mișcare masonică în curs de structurare sub trei obediențe: a „Marelui Orient al Franței”, a „Marelui Orient al Italiei” și a lojei „Americano-canadiene”.