7 definiții pentru frăguță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FRĂGÚȚĂ, frăguțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui fragă; frăguliță (1), frăgușoară. – Fragă + suf. -uță.

FRĂGÚȚĂ, frăguțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui fragă; frăguliță (1), frăgușoară. – Fragă + suf. -uță.

frăguță sf [At: MARIAN, S. R. II, 113/ Pl: ~țe / E: fragă + -uță] 1-2 (Șhp) Fragă (mică) Si: (pop) frăguliță (1-2), (pop) frăgușoară (1-2), (Mol) frăgușor (1-2).

FRĂGÚȚĂ, frăguțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui fragă. Frunză verde ș-o frăguță, Nu stă lumea-ntr-o drăguță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

frăgúță s. f., g.-d. art. frăgúței; pl. frăgúțe

frăgúță s. f., g.-d. art. frăgúței; pl. frăgúțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FRĂGÚȚĂ s. (BOT.) frăguliță, frăgușoară.

FRĂGUȚĂ s. (BOT.) frăguliță, frăgușoară.

Intrare: frăguță
frăguță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frăguță
  • frăguța
plural
  • frăguțe
  • frăguțele
genitiv-dativ singular
  • frăguțe
  • frăguței
plural
  • frăguțe
  • frăguțelor
vocativ singular
plural

frăguță

etimologie:

  • Fragă + sufix -uță.
    surse: DEX '98 DEX '09