frățân sm vz frățâne

frățâne sm [At: CORESI, ap. CCR. 11/19 / V. frățân, (2) ~țini smp / Pl: ~ni / E: frate + -âne] 1 (Îvp; urmat de un adjectiv posesiv) Frate (1). 2 (Buc; Trs; lpl; csc) Frați și surori de sânge.

frățini smp vz frățâne

FRĂȚINE- 👉 FRATE.

FRĂȚINE, frățini, s. m. (Învechit și popular, urmat de un adjectiv posesiv) Frate. Ia acum carul cu boii frăține-său și pornește. CREANGĂ, P. 46. Cînd îl văzu pe Făt-Frumos în pustiu, [Genarul] zise calului său: Spune frăține-tău să-și arunce stăpînul în nouri și să vină la mine, că-l voi hrăni cu miez de nucă. EMINESCU, L. P. 189. Iată pistoalele lui, care i le-am cerut ca din partea frăține-meu. NEGRUZZI, S. I 28. – Variantă: frățîn (DEȘLIU, G. 13, GOGA, P. 19, TEODORESCU, P. P. 441) s. m.

FRĂȚÎN s. m. v. frăține.

FRĂȚINE, frățini, s. m. (Pop.; urmat de un adjectiv posesiv) Frate. [Var.: frățîn s. m.] – Din frate + suf. -îne.

frățâne (înv., pop.) s. m., pl. frățâni

!frățâne-meu/-tău/-său (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui frățâne-meu/-tău/-său

+frățâne-miu/-tu/-su (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui frățâne-miu/-tu/-su

frățâne (pop.) s. m., pl. frățâni

frățâne-meu (-tău, -său) (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui frățâne-meu (-tău, -său)

frățâne s. m., pl. frățâni

frățîn s. m. (= frățîne), pl. frățîni

frățîn (-ni), s. m. – Frate. – Var. frățîne, frăține. Lat. frāternus, cu aceeași pierdere a lui r, prin disimilare, ca în frātrem › frate. Este mai puțin probabilă der. analogică ca în tătîne (DAR). Se folosește mai ales la pl. și urmat de un posesiv; sing. frățîne este analogic, format pe baza lui frate. Pentru folosirea lui ca s., cf. fr. ton fraternel.

FRĂȚINE s. v. frate.

frăține s. v. FRATE.