Definiția cu ID-ul 1358942:
Etimologice
fotel
Fotoliu are o variantă învechită fotel, pe care CADE o inserează fără nicio explicație. DA comentează : cu formă mai romînizată. Nu se vede însă, de ce fotel ar fi mai romînizat decât fotoliu, și, dacă ar fi așa, de ce totuși s-a impus pînă la urmă forma mai puțin romînizată. Cuvîntul apare, sub forma fotel, în polonă. Deoarece aparține unei sfere de noțiuni care nu exclud posibilitatea unui împrumut din polonă (cf. tapițer), cred că fotel a fost împrumutat din polonă, independent de fotoliu. Pentru finală, vezi portofel, pol. portfel; pentru accent, vezi tapițer.