FORMAȚIE, formații, s. f. (Și în forma formațiune) 1. Alcătuire, întocmire, organizare, formare (1). O materie organică supusă la un proces de formațiune. ODOBESCU, S. II 236. ♦ (Concretizat) Strat de roci dintr-o anumită perioadă geologică. Șisturile cristaline din Dobrogea sînt formații paleozoice. 2. (Ec. pol.; urmat de determinările «social-economică», «economico-socială» sau «socială») Orînduire economică istoricește determinată a societății și suprastructura corespunzătoare acesteia. Legea concordanței obligatorii a relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție explică dezvoltarea formațiunilor sociale ca un proces istoric natural. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 44. ◊ (Urmat de determinările «capitalist» sau «socialist» arată caracterul formației sociale) În formația socialistă a fost lichidată pentru vecie exploatarea omului de către om. 3. Fel în care este dispusă o unitate militară, pentru adunare, marș sau luptă. Soldații mergeau în formație de cîte cinci. Batalionul era în formație de luptă. 4. Ansamblu, echipă. Formație artistică. ♦ Componența unei echipe sportive. 5. Combinație de cifre, figuri sau poziții la unele jocuri (loto, șah, pronosport etc.). – Variantă: formațiune (pronunțat -ți-u-) s. f.