2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

fonfăire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: fonfăi] (Pfm) Pronunțare nazală Si: fârnâire1, fârnâit1 (1), fonfăit1, fonfănire, fonfănit1.

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

fonfăi vi [At: DA ms / V: fomf~ / Pzi: fonfăi, (pop) ~esc / E: fonf + -ăi] (Pfm) A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf (1) Si: a fârnâi (1), a fonfăni, a fornăi (2).

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțînd nazal cuvintele, ca un fonf. Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119.

A FONFĂÍ fónfăi intranz. (despre persoane cu defecte în rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplăcute în timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a fârnâi. /fonf + suf. ~ăi

fónfăi și -ĭésc, a v. intr. (d. fonf). Vorbesc ca fonfu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FONFĂÍ vb. a fârnâi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ când vorbește.)

FONFĂI vb. a fîrnîi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ cînd vorbește.)

Intrare: fonfăire
fonfăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • fonfăire
  • fonfăirea
plural
  • fonfăiri
  • fonfăirile
genitiv-dativ singular
  • fonfăiri
  • fonfăirii
plural
  • fonfăiri
  • fonfăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: fonfăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • fonfăi
  • fonfăire
  • fonfăit
  • fonfăitu‑
  • fonfăind
  • fonfăindu‑
singular plural
  • fonfăie
  • fonfăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • fonfăi
(să)
  • fonfăi
  • fonfăiam
  • fonfăii
  • fonfăisem
a II-a (tu)
  • fonfăi
(să)
  • fonfăi
  • fonfăiai
  • fonfăiși
  • fonfăiseși
a III-a (el, ea)
  • fonfăie
(să)
  • fonfăie
  • fonfăia
  • fonfăi
  • fonfăise
plural I (noi)
  • fonfăim
(să)
  • fonfăim
  • fonfăiam
  • fonfăirăm
  • fonfăiserăm
  • fonfăisem
a II-a (voi)
  • fonfăiți
(să)
  • fonfăiți
  • fonfăiați
  • fonfăirăți
  • fonfăiserăți
  • fonfăiseți
a III-a (ei, ele)
  • fonfăie
(să)
  • fonfăie
  • fonfăiau
  • fonfăi
  • fonfăiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

fonfăi

  • 1. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fornăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fornăi fârnâi mohnăi sfornăi un exemplu
    exemple
    • Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Fonf + sufix -ăi.
    surse: DEX '98 DEX '09