FONEM, foneme, s. n. Cea mai mică unitate fonică a limbii, avînd funcțiunea de a diferenția învelișul sonor al cuvintelor și al morfemelor. Fonemul trebuie privit ca o unitate istorică, în evoluție și dezvoltare. MACREA, F. 30. Limba romînă nu face deosebire între foneme după cantitatea lor, adică după durata rostirii lor. IORDAN, L. R. 153.