FLORICEA, -ICĂ, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I). Fetele alergau de colo-colo, potrivindu-și din cînd în cînd floricelele de pe cap. BUJOR, S. 96. Floricelele ce se ascundeau prin desișurile crîngurilor. ISPIRESCU, L. 58. Floricica, sus, de pe stîncă, Zîmbește vesel, la cer privind. ALECSANDRI, O. 122. Floricică, floricea, Mîndră, mîndruleana mea... Ochii tăi și toate-mi plac, Sprîncenele moarte-mi fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. ◊ Fig. Bucuria jucătorilor izbucnea în frînturi de strigături, în floricele de pași ritmați. REBREANU, R. I 128. 2. (De obicei la pl.; uneori în forma floricele-boabe sau floricele-de-porumb) Boabe de porumb prăjite, care seamănă cu niște flori mici albe; cocoșei. Vi se cumpără floricele să ronțăiți, mîndri. PAS, Z. I 20. Se duse de-și cumpără nițele floricele-boabe. ISPIRESCU, L. 251. [Copii] îndopîndu-se cu... alune prăjite și floricele-de-porumb. FILIMON, C. 147.