FLORENTIE lat. Florentius „înfloritor”. 1. Florente (Sc.) 2. Florini s., 1572 (AO XXI; 126); -a t. (Gr. Buc; Băl IV); -ești s. (16 AI 342; C Bog). *Florent, -inăf.(Puc). 3. Florență, I act.; Florenți (C 10 Ștef 52); Florinț, mold. (RI VI 77), acestea în contaminare cu Lorenț.