FLAMIN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie trei zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis.

flamin sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr flamine, lat flamen, -inis] (În Roma antică) Preot cu atribuții speciale, care slujea fie 3 zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici.

FLAMIN, flamini, s. m. Preot cu atribuții speciale în vechea Romă, care slujea fie 3 zeități principale, fie alte 12 divinități mai mici. – Din fr. flamine, lat. flamen, -inis.

FLAMIN s.n. Nume dat în Roma antică preotului consacrat cultului unui zeu. [< fr. flamine, cf. lat. flamen].

FLAMIN s. m. (la romani) preot care executa sacrificiile și conducea cultul divinităților principale. (< fr. flamine, lat. flamen)

*flámin m. (lat. flámen, fláminis). Preut roman numit de marele pontifice p. serviciu unuĭ zeŭ anumit. Flaminiĭ eraŭ majorĭ și minorĭ, ĭar cel maĭ mare între eĭ se numea flamen dialis (flaminu luĭ Joe).

flamin (preot) s. m., pl. flamini

flamin s. m., pl. flamini

flamin s. m., pl. flamini

FLAMÉN sau FLAMÍN (< lat.) s. m. (În vechea Romă) Preot consacrat cultului particular al unei divinități. Erau trei f. superiori, aleși dintre patricieni și consacrați marii triade capitoline (Jupiter, Marte, Quirinus) și 12 f. inferiori, aleși dintre plebei și consacrați altor divinități.