FIZIOCRAȚIE s.f. Orientare, cu precădere economică, apărută în sec. XVIII în Franța, care contestă intervenția statului în economie, susținînd că în societatea umană există o „ordine naturală” care se impune prin evidență și este opusă ordinii artificiale creată prin voința oamenilor; fiziocratism. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. physiocratie].