FIOROS, -OASA, fioroși, -oase, adj. Care inspiră spaimă, frică, groază; înspăimîntător, groaznic, îngrozitor. Din cotul Colbului intrăm în strîmtoarea fioroasă de la chei-gherdapurile Bistriței. VLAHUȚĂ, O. A. 415. Cu sîngele rece al său, împlîntă fierul în coastele fiorosului animal. BOLINTINEANU, O. 331. Ș-acea dalbă de moșie Toată-n veci a ta să fie, Cînd prin tine-o fi scăpată... De un zîmbru fioros Care-o calcă-n sus și-n gios! ALECSANDRI, P. P. 166. ◊ Fig. Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte. MACEDONSKI, O. I 94. ◊ (Adverbial) Mai privește o dată fioros în juru-i, apoi își leapădă mantaua. VLAHUȚĂ. O. A. 215. Clocotesc fierbînd deasupra tunetele fioros. NEGRUZZI, S. II 7. (Legat de un adjectiv sau de un alt adverb prin prep. «de», exprimă ideea superlativului) Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvîntu-i! EMINESCU, O. I 154. ♦ (Învechit, rar) Care dă fiori, care înfioară. Subt degetele tale, în sunete-argintoase Clavirul cînd răsună... Deștepți în al meu suflet acorduri fioroase. ALEXANDRESCU, M. 127. – Pronunțat: fi-o-