FIOR, fiori, s. m. (Uneori în legătură cu verbe ca: «a cuprinde», «a lua», «a apuca», «a trece», «a da» etc.; uneori întărit prin determinările «rece» sau «de gheață») Senzație (ușoară) de frig (însoțită uneori de tremur); p. ext. emoție vie trezită de un sentiment puternic (mai ales de frică), zguduire nervoasă. Lui Damian îi trecu un fior rece prin șira spinării. V. ROM. noiembrie 1953, 12. Un val de sînge cald i se sui în obraz, un fior o străbătu. SADOVEANU, O. IV 67. Îi bate tare pieptul ș-o trece un fior. MACEDONSKI, O. I 244. ◊ Fig. După larma paserilor mărunte ale stuhurilor, s-a făcut liniște deodată și pe luciul lin s-a stîrnit un fior abia văzut. SADOVEANU, N. F. 86. Fiori iuți de vînturi ușoare însuflețeau, în răstimpuri, neclintirea frunzișului negru și picături de apă mari cădeau grele pe pămînt. HOGAȘ, M. N. 178. Nu știu ce fior de primăvară străbate versurile d-voastră. VLAHUȚĂ, O. A. 463. – Pl. art. și: (s. n., neobișnuit) fiorile (DELAVRANCEA, V. V. 169).