fiastru sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 213/6 / P: fi-a~ / V: fiia~, fios~, hios~ / Pl: ~ri, ~aștri, fieștri / E: ml filiaster] (Înv) Fiu vitreg.

FIASTRU, -Ă, fiaștri, -stre, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Copil (băiat sau fată) vitreg. A doua zi... s-a fost oprit la Tîrgu-Frumos... aga Roșca, aducînd cu slujitorii săi pe fiastrul Hîncului Donie. SADOVEANU, Z. C. 228. Atuncea, dintr-o dată jupîn Agapie Ciornohut a cunoscut în vad pe fiastrul său, cu zece ori doisprezece slujitori. Venea cu grăbire. id. F. J. 706. ◊ Fig. Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri. EMINESCU, O. I 82. – Pronunțat: fi-as-.

FIASTRU ~ștri m. înv. Fiu vitreg. /<lat. filiaster, ~tri

fiastru m. 1. fiu vitreg: piară toți fiastri! oastea a strigat BOL.; 2. fig. nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiastri EM. [Lat. FILIASTRUM].

fiiastru sm vz fiastru

fiostru sm vz fiastru

fiastru (fiu vitreg) (înv.) (desp. fi-as-) s. m., art. fiastrul; pl. fiaștri, art. fiaștrii

fiastru (înv.) (fi-as-) s. m., art. fiastrul; pl. fiaștri, art. fiaștrii

fiastru s. m. (sil. fi-as-), art. fiastrul; pl. fiaștri, art. fiaștrii

fiastru (fiaștri), s. m. – Fiu vitreg. – Mr. h’il’astru. Lat. filiaster (Pușcariu 602; Candrea-Dens., 600; REW 3295; Philippide, II, 642; DAR), cf. alb. thieštrë, it. figliastro, sp. hijastro. Înv. (Iordan, BF, VI, 10, consideră că nu este vorba de un cuvînt popular, ci de un termen juridic, ceea ce nu este sigur). – Der. fiastră, s. f. (fiică vitregă), care de asemenea poate reprezenta direct. lat. fῑliastra.