FETIȚĂ, fetițe, s. f. Diminutiv al lui fată. 1. Fată mică; fată tînără. Cînd Cațaveica deschise ușa, se văzu o fetiță ca de cinci ani, cu păr auriu, cu gură roșie ca vișina. CAMILAR, TEM. 188. 2. Fiică. Era fetița lor, Anicuța, mai mare mult decît Cănuță. BASSARABESCU, V. 42. Buna mumă, iubind pe fetița sa cu tot focul dragostei părintești... rămase încîntată... văzînd că cere pe fiică-sa. NEGRUZZI, S. I 72.