fenocitologie s. f., g.-d. art. fenocitologiei

FENO- „apariție, revenire, strălucire, vizibil, aparent”. ◊ gr. phaino, ein „a apărea, a străluci” > fr. phéno-, germ. phäno-, it. feno-, engl. pheno- > rom. feno-. □ ~citologie (v. cito-, v. -logie₁), s. f., studiul citologic al relațiilor dintre modificările nucleului celular și histogeneză; ~clin (v. -clin), s. n., variantă clonală cu manifestări fenotipice particulare; ~dem (v. -dem), s. n., populație cu caractere fenotipice distincte; ~copie (v. -copie), s. f., mutație neereditară în fenogeneza unui genotip sub influența factorilor externi; ~fază (v. -fază), s. f., etapă din periodicitatea dezvoltării în viața plantelor (germinare, înflorire etc.); ~gam (v. -gam), adj., fanerogamă; ~geneză (v. -geneză), s. f., formare ontogenetică a caracterelor ereditare sub influența tuturor factorilor genetici ai organismului în cadrul condițiilor de mediu; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul și cu stabilirea legăturilor dintre fazele de vegetație ale plantelor și anotimpurilor; ~plaste (v. -plaste), s. n. pl., materiale plastice obținute pe bază de acid fenic; ~spermie (v. -spermie), s. f., stare a unei semințe abortive; ~termic (v. -termic), adj., cu considerarea factorilor termici în raport cu fenologia; ~tip (v. -tip), s. n., ansamblu de însușiri particulare, manifestate vizibil la un organism, și formate în procesul dezvoltării sale individuale; ~tipie (v. -tipic), adj., referitor la fenotip.