14 definiții pentru faringe


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

faringe sns [At: CADE / E: it faringe cf fr pharynx] (Atm) Canal musculos și membranos între cavitatea bucală și esofag, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, unde calea digestivă se încrucișează cu căile respiratorii Si: (pop) gâtlej, (îrg) gătlan.

FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care urmează cavității bucale și prin care aerul trece în trahee, iar alimentele, în esofag. – Din it. faringe. Cf. fr. pharynx.

FARÍNGE, faringe, s. n. (Anat.) Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care pornește de la cavitatea bucală și sfârșește la esofag și care constituie locul de încrucișare a căilor respiratorii cu calea digestivă. – Din it. faringe Cf. fr. pharynx.

FARÍNGE s. n. Partea superioară a esofagului care constituie locul de trecere a bolului alimentar din gură în tubul digestiv. V. gîtlej.

farínge s.n.sg. (anat.) Canal musculos și membranos, de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care face să comunice cavitatea bucală cu esofagul, pe de o parte, și fosele nazale cu laringele, pe de altă parte, fiind locul de încrucișare a căilor respiratorii (aeriene) cu calea digestivă. • / <it. faringe; cf. fr. pharynx, gr. ςάρυγξ.

FARÍNGE s.n. Partea superioară a esofagului. [Cf. fr., gr. pharynx].

FARÍNGE s. n. partea superioară a esofagului. (< it. faringe, după fr. pharynx)

FARÍNGE ~ n. Canal membrano-musculos care constituie locul de încrucișare a cailor respiratorii cu calea digestivă. /<fr. pharynx

*farínge n., pl. tot așa, ca și laringe și nume (vgr. phárygx, phárygkos, f.). Anat. Înghițitoarea, partea de sus a esofaguluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

farínge s. n., pl. farínge

farínge s. n., pl. farínge


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

FARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) înghițitoare.

FARINGE s. (ANAT.) (pop.) înghițitoare.

Intrare: faringe
substantiv neutru (N30)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • faringe
  • faringele
plural
  • faringe
  • faringele
genitiv-dativ singular
  • faringe
  • faringelui
plural
  • faringe
  • faringelor
vocativ singular
plural

faringe

  • 1. anatomie Canal membranos și musculos de forma unei pâlnii cu vârful în jos, care urmează cavității bucale și prin care aerul trece în trahee, iar alimentele, în esofag.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX sinonime: înghițitoare
  • diferențiere Partea superioară a esofagului care constituie locul de trecere a bolului alimentar din gură în tubul digestiv.
    surse: DLRLC DN

etimologie: