Faraoni pl. sat în ținutul Romanului; locuit od. de familii în mare parte catolice: 1500 loc.

faraon, ~oană [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 52/33 / Pl: ~i, ~oane / E: fr pharaon] 1 sm Titlu pe care îl purtau vechii regi egipteni. 2 sm Persoană cu titlul de faraon (1). 3 sn (Înv) Numele unui joc de cărți (de noroc). 4 smf (Pfm; dep sau irn) Țigan. 5 sm (Pop; euf) Nume dat diavolului. 6 afp (Csnp; îs) Găini ~oane Rasă de găini foarte mici.

faraón s.m. 1 Titlu purtat de regii Egiptului antic (care se considerau de natură divină și stăpîni deplini ai teritoriului și ai populației țării). ♦ Persoană care avea acest titlu. ♦ ext. Rasă foarte veche de cîini, tipul clasic al ogarilor, favoritul faraonilor. 2 (fam., iron. sau glum.) Țigan. 3 eufem. (pop.) Diavol. 4 Numele unui joc de cărți. • pl. -i. / <slav. фарао(нъ), ngr. φαραώ, fr. pharaon; cf. lat. pharaon, -onis, gr. φαραώ <cuv. egiptean.

FARAON sm. 1 Poreclă dată Țiganilor, din cauza părerii greșite că ar fi originari din Egipt: Măi Țigane, Faraoane! De ce nu aveți și voi o biserică ca noi? MAR. ¶ 2 Una din numeroasele denumiri populare ale diavolului PAMF. FURT. ¶ 3 ♠️ Un fel de joc de cărți, împrumutat de la Francezi, ce seamănă cu stosul: și-a pierdut starea în cărți jucînd ~ul ALECS. [Faraon, numele vechilor regi ai Egiptului; fr. Pharaon].

ȚIGAN sm. Individ din neamul Țiganilor (👉 P. IST.) pe care Românul îl ironizează în tot chipul și-l încarcă cu toate păcatele pe care și le poate imagina omul: e obraznic (obraznic ca ~ul), lăudăros și fudul (tot ~ul își laudă ciocanul 👉 CIOCAN² I 1), hoț (~ul, pînă nu fură, nu se ține om), mincinos (minte ca ~ul), necredincios (și-a pierdut credința ca ~ul biserica, aluzie la biserica de caș, pe care și-ar fi clădit-o Țiganii 👉 CREDINȚĂ9), lipsit de cinste (bani au și ~ii, dar n’au cinste 👉 BAN¹7), prost și neîndemînatec (s’a înnecat ca ~ul la mal 👉 ÎNNECA II, 2), nu știe să prețuească ce e bun (ce știe ~ul ce e șofranul! 👉 ȘOFRAN1), cerșește, se milogește, se tocmește din cale afară, etc. etc.; 👉 și CÎRLAN I, 2, MOARTE2, NOROC2, SPÎNZURA I, 2; ca fizic, e „negru ca fundul ceaunului”, de unde și poreclele de „cioară”, „coțofană”, ce i se dau mai adesea, pe lîngă altele numeroase care fac aluzie la presupusa lui origine (👉 FARAON1, IGHIPTEAN), la numele ce adoptă de preferință (👉 STANCĂ2, DANCIU), la cîte o pățanie ce i se atribue, etc. etc.; după felul lor de viață, se deosebesc Țiganii „netoți” (👉 NETOT2), „de laie” sau „lăieși” (👉 LAIE1, LĂIAȘ), „de șatră” (👉 ȘATRĂ2) și „de vatră” (👉 VATRĂ2); după ocupațiune, Țiganii sînt fierari, lăcătuși, spoitori, cărămidari, salahori, lăutari, ursari, etc.; numeroase sînt superstițiile privitoare la Țigani: cînd te întîlnești cu un ~, îți merge bine (GOR.); să nu dai de pomană ouă la ~i, că-ți fură cioara puii (GOR.); ~ să nu botezi, că pe ceea lume te trage la iad (GOR.), etc. [vsl. ciganinǔ].

FARAON, faraoni, s. m. 1. Titlu pe care îl purtau vechii regi ai Egiptului. Cea mai mare împărăție, după a faraonilor egipteni, a împăraților persieni a fost. SADOVEANU, D. P. 7. Ca să vîneze lei și tigri, girafe și gazele, ba chiar iepuri și cocori, faraonii Egiptului, despoții Asiriei și tiranii perși rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. 2. (Învechit) Numele unui joc de cărți. Ghiță Faraonescu, cel ce și-a pierdut starea în cărți jucînd faraonul... un om cu o casă de copii, care au rămas muritori de foame din pricina lui. ALECSANDRI, T. 1699.

FARAON s.m. Titlu purtat de vechii regi egipteni. [Pron. -ra-on. / < gr. pharaon, cf. fr. pharaon].

FARAON s. m. 1. titlu purtat de regii Egiptului antic. 2. rasă foarte veche de câini, tipul clasic al ogarilor, favoritul faraonilor (1). (< fr. pharaon, lat., gr. pharao)

FARAON ~i m. 1) (în Egiptul antic; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării. 2) Persoană rea sau poznașă. Un ~ de băiat. 3) pop. (în superstiții și basme) Ființă imaginară, considerată drept spirit al răului; diavol; satană; demon; drac. 4) înv. Joc de cărți, asemănător stosului. [Sil. -ra-on] /<fr. pharaon

Faraon m. numele biblic al vechilor regi egipteni.

faraon m. 1. porecla țiganilor pe cari poporul îi crede originari din Egipt (v. ighiptean); 2. un fel de joc în cărți, la fel cu stosul: și-a pierdut starea în cărți jucând faraonul AL. ║ a. se zice de o varietate de pere: pere faraoane. [Dela Faraon].

faraón, -oánă s. (d. faraon, rege egiptenesc). Iron. Țigan (adică venit din sud, pe unde-s oamenĭ maĭ negricĭoșĭ, ca și sp. Gitano, Țigan, adică „Egiptean”). Sec. 19 (fr. pharaon). Un fel de stos. Adj. Găinĭ faraoane, un fel de găinĭ foarte micĭ. V. nadolean.

faraon s. m., pl. faraoni

faraon s. m., pl. faraoni

faraon s. m., pl. faraoni

faraon (joc) s. n., pl. faraoane

faraon (-ni), s. m. – 1. Titlu purtat de vechii regi ai Egiptului. – 2. Țigan. – 3. Nume al unui joc de cărți. Gr. φαραῶ, prin intermediul sl. faraonŭ, și modern din fr. pharaon (Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 370). Explicația sensului 2 este aceeași cu a cuvîntului țigan; cu sensul 3 are pl. faraoane. – Der. faraoană, s. f. (țigancă); faraonit, s. m. (înv., egiptean).

faraon, faraoni s. m. 1. (iron., glum.) țigan. 2. șeful unei bande de hoți.

FARAON s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

faraon s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.