fanariotism sn [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 180 / P: ~ri-o~ / Pl: ~e / E: fanariot + -ism] 1 Sistemul de stăpânire al domnitorilor fanarioți. 2 (Fig) Ipocrizie.

*FANARIOTISM sbst. 1 Caracterul unui Fanariot ¶ 2 Fig. Fățărnicie, șiretenie ¶ 3 Sistemul de stăpînire al Domnilor Fanarioți.

FANARIOTISM s. n. dominație, stăpânire a domnilor fanarioți. ◊ (fig.) ipocrizie, fățărnicie. (< fanariot + -ism)

fanariotism n. 1. sistema de stăpânire a Domnilor fanarioți: epoca fanariotă începe în Muntenia dela Nic. Mavrocordat (1716) și ține până la Al. Șuțu (1821), iar în Moldova cu Nic. Mavrocordat (1711) până la Ioan Sturdza (1821); 2. caracterul fanariotului.

*fanariotízm n. Caracterul Fanarioților.

fanariotism (rar) (desp. -ri-o-) s. n.

fanariotism (rar) (-ri-o-) s. n.

fanariotism s. n. (sil. -ri-o-)

FANARIOTÍSM (< fanariot) s. n. Termen folosit în publicistica sociologică interbelică pentru a desemna acele suprastructuri de guvernare „delegate”, puse în funcțiune de către pături de funcționari și politicieni recrutați pe baza loialității și a dependenței totale față de voința și interesele unei autorități centrale situate într-o metropolă străină (imperială sau capitalistă); regim degradant al unei puteri locale care renunță la atributul suveranității pentru a căpăta, în schimb, protecția unei puteri străine și a se bucura de „favorul centrului”; administrație în care funcțiile se confundă cu beneficiile și poziția publică cu privilegiul personal sau de grup; atitudine de totală desconsiderare a obligațiilor publice și a oricăror preocupări pentru organizarea rațională a muncii, a proprietății și a pieții.