falet [At: V. A. URECHIA, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: ns cf falaitar] (înv) 1 sn Atelaj de patru cai înhămați la o trăsură (caii din față fiind încălecați de un vizitiu). 2 snp (Csnp) Hamuri.

‡FALET (pl. -eturi) sn. Atelaj de patru cai înhămați cîte o pereche și pe doi din cari încalecă doi vizitii sau surugii în costume bogate: o cucoană ... permițîndu-și într’o zi a ieșit la plimbare cu ~uri a produs un mare scandal ALECS. [comp. FALAITAR].

FALET, faleturi, s. n. (Învechit) Atelaj compus de obicei din patru cai înhămați la o trăsură, cei doi cai dinainte fiind încălecați de cîte un vizitiu. Pentru o carîtă cu roțile poliite, telegari ungurești, faleturi și livrele, 840 de galbini. ALECSANDRI, T. 1354.

falet n. od. echipaj: faleturi și livrele AL. [Abstras din falaitar].

*falét n., pl. urĭ (d. falaĭtar). Vechĭ. Trăsură cu patru caĭ înaintașĭ.

făleț, ~eață a [At: LB / V: fel~ / Pl: ~i, ~e / E: făli + -eț] (Trs) 1 Mândru. 2 Lăudăros. 3 Trufaș.

feleț, ~eață a vz făleț

făléț, -eață adj. (reg.) 1 Care este mîndru, trufaș. 2 Care este lăudăros. • pl. -eți, -ețe. / făli¹ + -eț.

FĂLEȚ adj. Trans. Băn. Fălos, trufaș, fudul, mîndru: Ce te ții, mîndro, făleață, Că nu-i măta judeceasă? TOC.; La mîndra cea albineață, Nu-mi place că-i prea făleață NOV. [vsl. hvalĭcĭ].

falet (înv.) s. n., pl. faleturi

falet (înv.) s. n., pl. faleturi

falet s. n., pl. faleturi

făleț, -eață, adj. (reg.) fălos, mândru, fudul, trufaș, arogant, lăudăros.