Definiția cu ID-ul 898496:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FALCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sînt fixați dinții; maxilar, mandibulă. Fălcile începeau a i se încleșta; toată firea se frămînta în el. BUJOR, S. 64. Mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pămînt = (mai ales în basme) cu gura larg deschisă spre a înghiți tot ce-i iese în cale; fig. aprins de mînie. Că și dumneata, zău, vii c-o falcă-n cer și una-n pămînt. REBREANU, I. 55. Scorpia, cu o falcă în cer și cu alta în pămînt... se apropie ca vîntul de iute. ISPIRESCU, L. 6. Atunci dracul pornește c-o falcă-n ceri și cu una în pămînt, și într-o clipă și ajunge la pusnicul Dănilă. CREANGĂ, P. 58. ♦ Partea inferioară a obrazului. Cînd auziră una ca aceasta, toți se loviră cu mîna peste falcă. ISPIRESCU, L. 293. 2. (Tehn.; de obicei la pl.) Fiecare din piesele masive ale unei unelte sau ale unei mașini care servește la prindere sau fărîmare prin strîngere. Menghina are două fălci, de obicei una fixă și alta mobilă.