FALCĂ, fălci, s. f. 1. Fiecare dintre cele două oase ale feței în care sunt fixați dinții; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibulă. ◊ Expr. Cu o falcă în cer și (cu) alta (sau una) în pământ = a) (în basme) cu gura enormă, larg deschisă pentru a înghiți tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata să se certe cu violență. ♦ Partea inferioară a obrazului. ♦ (La insecte și crustacee) Maxilă. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mașini, care servește la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfărâmarea ori deformarea unui material etc. – Refăcut din fălci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis).