FAIMĂ, faime, s. f. Renume, reputație. Două lucruri sînt prețioase în Munții Apuseni și le-au făcut faima: oamenii și aurul. BOGZA, Ț. 9. Scamatorul își vedea faima atîtor zeci de ani – înjosită pentru totdeauna. SAHIA, N. 69. ♦ (Rar) Veste neașteptată, de mirare; zvon. În sat să lățise faima, că zmeul a furat pe fata văduvei. RETEGANUL, P. V 24. Se împrăștie faima venirei lui. EMINESCU, N. 27.