14 definiții pentru factitiv

FACTITÍV, -Ă, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.

FACTITÍV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.

FACTITÍV, -Ă, factitivi, -e, adj. (Gram.; de obicei în expr.) Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază; verb cauzativ. În fraza «varza acră ruginește cuțitul» verbul «a rugini» este factitiv.

factitív1 adj. m.; f. factitívă, pl. factitíve

factitív2 s. n., pl. factitíve

factitív adj. m., pl. factitívi; f. sg. factitívă, pl. factitíve

factitív s. n., pl. factitíve

FACTITÍV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)

FACTITÍV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază. [< fr. factitif].

FACTITÍV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea. (< fr. factitif)

FACTITÍV ~ă ( ~i, ~e) și substantival: Verb ~ verb tranzitiv, care arată că subiectul determină pe cineva să realizeze acțiunea verbului; verb cauzativ. /<fr. factitif

FACTITÍVĂ adj. f. v. factitiv1.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FACTITÍV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)

FACTITÍV, -Ă adj. (< fr. factitif): în sintagma verb factitiv (v.).

Intrare: factitiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular factitiv factitivul factiti factitiva
plural factitivi factitivii factitive factitivele
genitiv-dativ singular factitiv factitivului factitive factitivei
plural factitivi factitivilor factitive factitivelor
vocativ singular
plural