FACTITIV, -Ă, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.

factitiv sn, a [At: DA / Pl: ~e / E: fr factitif] (Grm) 1-2 (Verb tranzitiv) care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune Si: (verb) cauzativ.

FACTITIV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (și substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acțiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.

FACTITIV, -Ă, factitivi, -e, adj. (Gram.; de obicei în expr.) Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază; verb cauzativ. În fraza «varza acră ruginește cuțitul» verbul «a rugini» este factitiv.

FACTITIV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea verbului de bază. [< fr. factitif].

FACTITIV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acțiunea. (< fr. factitif)

FACTITIV ~ă ( ~i, ~e) și substantival: Verb ~ verb tranzitiv, care arată că subiectul determină pe cineva să realizeze acțiunea verbului; verb cauzativ. /<fr. factitif

factitiv² s. n., pl. factitive

factitiv¹ adj. m. (+ s. n.: verb ~); f. factitivă (valoare ~), pl. factitive

factitiv¹ adj. m.; f. factitivă, pl. factitive

factitiv² s. n., pl. factitive

factitiv s. n., pl. factitive

factitiv adj. m., pl. factitivi; f. sg. factitivă, pl. factitive

FACTITIV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)

FACTITIV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)

FACTITIV, -Ă adj. (< fr. factitif): în sintagma verb factitiv (v.).