faclă¹ sf [At: BĂLCESCU, M. V. 395 / Pl: ~le / E: bg факла] 1 Băț având la un capăt câlți îmbibați cu o substanță inflamabilă, care servește la iluminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii Si: torță. 2 (Rar) Făclie (1).

FACLĂ (pl. -le) sf. 1 Făclie ¶ 2 Masala, torță (🖼 2023) [blg.].

FACLĂ, facle, s. f. Băț cu un capăt înfășurat în cîlți îmbibați cu o substanță inflamabilă, care servește la luminat, mai ales la procesiuni sau la cortegii; torță; (rar) lumînare groasă de ceară, făclie. Două căruțe brașovenești încărcau niște lăzi, la lumina faclelor. V. ROM. noiembrie 1953, 14. În lumina pîlpîitoare a faclelor, paloșul viteazului licărește. SADOVEANU, O. I 198. Se făcu înmormîntarea lui Andrei cu o pompă de tot crăiască... Înainte și înapoi pășeau cu toată cuviința oștile înarmate... Apoi preoții, cîntăreții și faclele nu mai aveau număr. BĂLCESCU, O. II 260.

FACLĂ ~e f. 1) Băț prevăzut la un capăt cu cârpe, câlți sau alt material îmbibat cu petrol care servește la iluminat (mai ales în timpul manifestărilor de masă); torță. 2) rar v. FĂCLIE. /<bulg. fakla

faclă f. lumânare groasă dintr’o funie unsă cu rășină sau cu ceară. [Formă literară abstrasă din făclie].

fáclă f., pl. e (ung. fáklya, sîrb. faklja, germ. fackel, d. lat. fácula. V. fache). Rar. Făclie.

faclă (desp. fa-clă) s. f., g.-d. art. faclei; pl. facle

faclă (fa-clă) s. f., g.-d. art. faclei; pl. facle

faclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. faclei; pl. facle

faclă (facle), s. f. – Torță. Ngr. φάϰλα, din lat. facŭla, cf. bg. fakla. – Der. făclie, s. f. (lumînare; torță), cu suf. -ie, cf. bg. faklija, sb. faklja, mag. fáklya, it. fiaccola (rom. provine din bg., după Cihac, II, 106 și DAR; soluția nu pare probabilă, fiind cuvînt care apare în rom. începînd din sec. XVI; după Mladenov, bg. provine din germ. Fackel, soluție care nici ea nu pare convingătoare); făcliaș (var. rară făclaș), s. m. (purtător de torță); făclier, s. m. (lumînar); făclieș, s. m. (Mold., licurici).

FACLA, publicație social-politică și literară. A apărut în anii 1910-1940, la București; a fost editată și condusă de N.D. Cocea, iar din 1930 de I. Vinea. În 1923, N.D. Cocea editează „Facla literară”.

FACLĂ s. v. torță.

FACLĂ s. făclie, torță, (înv.) fachie, lampadă, masala. (~ pentru luminat.)